Memorie bună fără pastile: 5 trucuri ca să ţii minte ceea ce îţi doreşti

Vrei să ai o memorie bună? Este adevărat că sunt o grămadă de medicamente, pastile şi suplimente pe piaţă care îţi garantează că vei avea o memorie extraordinară. Dar trebuie să ştii un secret pe care îl ştiu toţi oamenii productivi: o memorie bună se obţine prin exerciţii. Dacă vrei să ţii minte lucruri trebuie să lucrezi la metodele tale de învăţare.

Memoria este un lucru esenţial în viaţa de zi cu zi. Faptul că ţii minte anumite lucruri mai bine ca alţii s-ar putea să-ţi aducă un loc de muncă mai bun sau măcar să-ţi găseşti cheile dimineaţa. Trăim într-o societate în care se pune foarte mare accent pe ceea ce ştii, dar ca să ştii trebuie să îţi aduci aminte evident ceea ce ştii. Multiplele sarcini pe care le avem de efectuat zilnic, activităţile pe care le facem sau le avem planificate devin o sursă puternică de stres care ne poate afecta pe termen lung şi memoria. Pe lângă această problemă, mai pune şi faptul că dacă nu ţi-o exersezi îţi va fi extrem de greu să poţi face multe lucruri pe viitor şi nu vei avea încredere în tine că poţi să le faci. Spre exemplu, persoanele în vârstă au adesea dificultăţi în a învăţa lucruri noi. De ce? Pentru că procesul de învăţare necesită memorie, iar dacă nu şi-au exersat de-a lungul vieţii abilităţile de memorare, nu doar că îţi este foarte greu să ţii minte nişte informaţii, dar ţi-e greu să crezi că poţi învăţa lucruri noi.

În liceu, deoarece mi-am dezvoltat propriul sistem de memorare, şi n-am avut niciodată probleme majore la teste sau examene. Nu aş fi reuşit dacă nu îmi exersam abilităţile de a ţine minte, evident. Ideea este că ceilalţi colegi, deşi participau la ore, le era teamă că nu retin nimic şi nu se puteau concentra pe altceva sau luau notiţe în continuu fără să proceseze o iotă din ceea ce profesorii spuneau.

Ideea este că poţi lua pastile, medicamente, lecitină sau alte suplimente alimentare câte vrei, dar nu ai cum să memorezi lucruri dacă mintea ta nu ştie cum să facă acest lucru. Este exact ca şi cum ai lua suplimente alimentare pentru muşchii pe care nu-i ai, în loc să mergi la sală şi să munceşti din greu ca să-i obţii. Există numeroase trucuri la care poţi apela când este vorba de a ţine minte lucruri, însă vreo 5 sfaturi simple le-am găsit ca fiind fundamentale să ai o minte ascuţită şi abilităţi de memorie.

Folosind aceste tehnici, tehnicile de îmbunătăţire a memoriei te poate ajuta să asimilezi informaţii noi şi să le păstraţi mult timp după ce le-aţi învăţat.

1. Repetiţia

Una dintre regulile de aur ale învăţării şi memoriei este să repeţi, repeţi şi apoi să repeţi. De asemenea, creierul răspunde la noutate aşa că dacă repeţi un lucru în diverse moduri sau într-un alt moment te ajută extrem de mult să-ţi construieşti o memorie puternică.

Evident, nu trebuie să înveţi ca papagalul. Ideea de a oferi noutăţi creierului tău este să găseşti noi moduri de a-i livra informaţia, deoarece el poate reţine mult mai uşor decât dacă vei toci un material. Te va ajuta mai mult să ţii minte ceva, dacă, spre exemplu, o înţelegi de la un profesor şi o repeţi acasă. Sau încă un exemplu care te ajută pentru memorie este ca atunci când ai de făcut o prezentare, e bine să-ţi notezi discursul sau ce vrei să spui, apoi să o citeşti cu voce tare.

Alte moduri prin care poţi exersa memoria prin repetiţie cu succes:

– Luatul de notiţe

– Repetarea numelui unei persoane imediat ce ne-a spus numele ei pentru a reţine mai uşor

– Repetarea sau parafrazarea a ceea ce spune cineva

2. Organizarea

Un planificator, o agendă sau chiar calendarul de pe telefon sau smartphone te poate ajuta enorm să ţii minte întâlnirile şi activităţile pe care le desfăşori. Totodată, agenda poate ţine locul unui jurnal în care să vă luaţi notiţe cu lucrurile pe care vreţi să vi le amintiţi. Scrierea şi organizarea informaţiilor ajuta în procesul de învăţare.

Cum credeţi că veţi ţine minte mai uşor nişte informaţii: dacă scrii urât, dezorganizat, fără să ştii unde începe cursul / lecţia şi cu multe mâzgălituri sau un caiet organizat, care sublinează conceptele importante şi colorează definiţiile? Evident, răspunsul este destul de simplu. Memoria funcţionează mai bine când este ordine. Creierul funcţionează mai bine acolo unde este ordine, iar memoria poate fi perturbată de organizarea proastă. Chiar dacă funcţionezi bine dezorganizat, garantat vei funcţiona mai bine organizat.

Iată câteva sfaturi:

– Notează gânduri, conversaţii, experienţe

– Revedeţi din planificator sau agendă activităţile curente şi ale zilei anterioare, la micul dejun, la cină, etc

– Dacă eşti o persoană clasică şi foloseşti un planificator sau agendă şi nu telefonul inteligent, ţine planificatorul sau agenda cu tine oriunde mergi: şi acasă, şi la birou.

3. Vizualizarea

Învăţarea feţelor şi numelor este o sarcină deosebit de grea pentru majoritatea oamenilor. De câte ori nu te-ai regăsit în situaţia de a face cunoştinţă cu cineva şi câteva secunde mai târziu ai şi uitat cum se numea persoana pe care tocmai ce-ai cunoscut-o? Este un moment jenant, dai vina pe memorie, şi ai dreptate. Este incredibil, nu poţi să-ţi permiţi să uiţi numele cuiva la câteva secunde după ce tocmai l-ai învăţat. Trebuie să exersezi să nu se mai întâmple acest lucru.

În plus faţă de repetarea numelui unei persoane există o metodă mult mai eficientă de memorare prin asocierea numelui cu o imagine. Când facem o asociere vizuală între faţă şi nume este mult mai simplu să tinem minte. De exemplu:

– Cunoşti o fată pe care o cheamă Constanţă. Ce să faci? Asociează cu marea sau cu oraşul Constanţa.

BONUS: Este foarte greu să faci cunoştinţă cu o persoană atunci când vrei să vezi dacă te descurci bine la asocierea numelui cu faţa. Există o soluţie pentru a vedea dacă reuşeşti să te concentrezi. Încearcă jocuri de Face Game, sunt amuzante şi foarte utile pentru memorie. Caută pe un motor de căutare: ‘Face  Memory  Game’ sau ‘Face  Recognition’ şi încearcă să ţii minte numele a cât mai multor persoane.

4, Indiciile

Când ai probleme să-ţi aminteşti un nume sau un anumit cuvânt, încearcă să-ţi aduci aminte detalii legate din jurul acestuia. Câteodată o sa uiţi anumite informaţii, dar aceasta nu înseamnă că le-ai pierdut pentru totdeauna. Creierul uman poate ţine minte un număr nelimitat de informaţii, dar stocarea lor poate deveni o problemă câteodată. Factori externi precum stresul sau oboseala pot cauza probleme de memorie şi trebuie să apelăm la indicii pentru a găsi informaţia solicitată.

Cum să înţelegi acest lucru mai uşor: este ca atunci când cauţi o carte. Prima dată o identifici unde se află: în bibliotecă. Apoi te gândeşti unde s-ar situa (dacă e alfabetic sau pe domeniu), iar apoi te gândeşti la raft. Cam aşa funcţionează şi cu indiciile când vrem să ne reamintim ceva. Trebuie să scotocim în sertarele minţii până când găsim!

Alte exemple:

– Folosiţi alarme sau cronometru de bucătărie pentru a vă reaminti sarcini sau întâlniri

– Plasaţi un obiect asociat cu sarcina pe care trebuie să o efectuaţi într-un loc vizibil la domiciliu. Spre exemplu dacă vrei sa comanzi bilete la o un meci, lasă un ziar cu meciul în apropierea telefonului sau calculatorului.

5. Gruparea informaţiilor sau segmentarea

Când încerci să-ţi aminteşti o listă lungă de informaţii, te poate ajuta dacă grupezi informaţiile în seturi de la 3 la 5 elemente, la fel cum încerci să reţii un număr de telefon. Această strategie, care mizează pe organizarea şi construirea de asocieri, ajută la extinderea capacităţii memoriei noastre pe termen scurt prin memorarea unor gupuri de informaţii în loc să le reţii bucată cu bucată.

De exemplu, ai o listă de cumpăraturi cu 15 produse. Poţi grupa articolele pe categorii precum lactate, conserve şi alimente congelate.

Cam astea sunt cele 5 sfaturi pe care ţi le ofer ca să reuşeşti să ţii minte lucruri fără să dai banii pe suplimente alimentare. Evident, sunt bune dacă treci prin perioade de stres sau extenuare, dar dacă ai mintea odihnită n-ai nevoie de suplimente. Am mai scris despre obiceiuri bune pentru o memorie mai bună.

Dacă ai alte sfaturi sau trucuri interesante legate de acest subiect, le aştept cu plăcere la rubrica de comentarii.

Reply