Cum să fii fericit: 7 Modalităţi Prin Care Să Începi Să Fii Mai Fericit

Suntem tentaţi să uităm că fericirea nu înseamnă să ajungem să posedăm ceva ce nu deţinem încă, dimpotrivă, înseamnă să identificăm şi să ne bucurăm de tot ce avem.

Friedrich Koenig

Cu toţii vrem să cunoaştem „secretul” de a fi fericit. Poate fi destul de dificil să trecem peste problemele, tristeţile sau credinţele pe care le avem. Dar, uneori, răspunsul este chiar în faţa noastră. Uite 7 strategii care să te ajute să realizezi cum poţi să fii un om fericit şi să-ţi preţuieşti viaţa mai mult din acest moment.

Lasă-ţi emotiile să curgă liber

Uneori viaţa e grea şi problemele pe care le ai te pot afecta destul de mult. Când se întâmplă acest lucru, ţine minte că este normal să fii supărat, să fii nervos, să plângi şi să cauţi răspunsuri. Lasă emoţiile pe care le ai să curgă lin prin tine şi nu încerca să te opui lor. Ideea este că a permite emoţiilor tale să iasă la suprafaţă este o acţiune terapeutică sănătoasă şi necesară. Exprimarea emoţiilor pe moment poate fi o armă bună pentru a renunţa la trecut. Faptul că nu ne exprimăm emoţiile la timpul potrivit face în aşa fel încât să rămânem cu răni nevindecate.

Lasă trecutul în urmă şi nu privi înapoi

Dacă te-ai hotărât să devii o persoană fericită trebuie să te desprinzi de trecut. Nu poţi să fii fericit dacă eşti o persoană care trăieşte în trecut. Deschide-ţi ochii şi vezi lumea înconjurătoare. Lumea e frumoasă, e un loc frumos şi ea merge mai departe, indiferent de ce se întâmplă. Întrebă-te mai bine cum poţi să foloseşti situaţiile din trecutul tău ca să nu mai greşeşti în viitor. Întrebă-te ce poţi face în viitor mai bine ca să nu se mai întâmple lucruri precum cele care te-au afectat. Este o vorbă care te poate ajuta moral şi te poate motiva: Ce nu te doboară, te face mai puternic! Sa ştii că este o zicală plină de adevăr, gândeşte-te…

Trebuie să-ţi dai seama ce înseamnă a fi FERICIT pentru tine

Fericirea este o stare subiectivă, nu este la fel pentru toată lumea. Nu există un mod concret prin care să putem defini ce înseamnă fericirea. Ea diferă de la om la om. Fericirea este ceva pentru mine, dar altceva pentru tine. Deci, ce crezi că înseamnă fericirea pentru tine? Când eşti fericit? Când eşti cel mai fericit? Cu cine eşti fericit? Dacă te chinui să înţelegi cum poţi fi fericit acum, răspunsul la aceste întrebări te vor ajuta enorm.

viata-fericita

Fii conştient de prezent

Ia un moment din viaţa ta şi gândeşte-te la faptul că eşti în viaţă şi că respiri. Viaţa ta e plină de oameni care ţin la tine şi te iubesc. Ce vrei mai mult de atât? Oamenii tind să vrea mai mult si mai mult. Dacă deschidem ochii si ne concentrăm pe viaţa noastră, moment cu moment, ne lovim fără echivoc de unul dintre cele mai mari adevăruri ale vieţii: fiecare moment al vieţii este un miracol, iar dacă tratezi viaţa aşa vei fi cu siguranţă mai fericit.

Ia-ţi câteva momente din viaţa ta să simţi mirosul florilor, mirosul pământului, cântecul păsărilor, să simţi soarele pe pielea ta sau să observi cum plouă. Toate fac parte din miracolul vieţii şi e păcat să treci pe lângă ele fără să le observi.

Fii recunoscător

Iată un lucru pe care oamenii fericiţi îl fac diferit de oamenii obişnuiti: ei se mulţumesc cu ceea ce au mai degrabă decât să se gândească la ceea ce vor să aibă. Ia-ţi câteva momente în fiecare zi să fii mulţumit pentru ceea ce ai.

Fă un lucru bun pentru o persoană necunoscută: spune „mulţumesc, vă urez o zi bună” când ieşi din magazin după ce ţi-ai cumpărat ceva. Când cineva îţi face o favoare, ţine minte să faci şi tu cuiva o favoare. Universul răsplăteşte pe cei care sunt recunoscători, aşa că încearcă să fii unul dintre ei.

Astăzi încearcă să faci lucruri care îţi fac plăcere

Gândeşte-te la acest lucru: dacă ai ştii că ai mai avea de trăit doar 6 luni, ce lucruri ai face azi? Pe cine ai vrea să vezi sau să revezi? Cum ţi-ai petrece timpul? Răspunsul la aceste întrebări relevă ceva profund. Ai nevoie să te opreşti din a te îngrijora despre lucruri banale, lipsite de sens, şi să te concentrezi pe lucrurile care îţi fac placere şi pe persoanele pe care vrei să le vezi şi cu care vrei să-ţi petreci timpul.

Sună pe cineva şi vezi ce mai face

Uite o metodă prin care poţi să fii fericit chiar acum şi chiar să faci şi pe altcineva fericit. Ia telefonul şi sună un prieten sau un membru al familiei la care ţii, vezi ce mai face şi eventual spune-i cât de mult înseamnă pentru tine sau cât de mult ţii la el sau ea.

Dacă viaţa ta sau a cuiva drag ţie s-ar sfârşi brusc, ce cuvinte ţi-ai dori să fie ultimele din discuţia voastră? Probabil: te iubesc, ţin la tine foarte mult şi sunt recunoscător pentru că te am.

Spune aceste cuvinte cât mai mult posibil, mai ales membrilor familiei tale. Nu lăsa gândurile fără sens şi frica să se bage în calea ta din a spune oamenilor ce simţi despre ei. Ai puterea de a schimba viaţa cuiva doar prin cuvintele tale!

No Responses

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *