Cum să scapi de stres: Strategii eficiente pentru a evita stresul

Fie că-ţi place sau nu, stresul este o problemă pentru noi toţi. Stresul reduce calitatea vieţii. Poate determina şi încheierea sau deteriorarea relaţiilor interumane. De aceea este important să înveţi cum să eviţi stresul sau să scapi de el.

Cheie pentru a scăpa de stres este, cred, să trăieşti la graniţa dintre capacitatea ta maximă şi capacitatea pe care o foloseşti. A trăi la graniţă înseamnă să trăieşti sub capacitatea ta maximă.

Gândeşte-te la viaţă ca la o găleată cu apă. Dacă umpli găleata la capacitate maximă, orice mişcare bruscă ar putea să facă în aşa fel încât să pierzi apă. Dar dacă este destul spaţiu între nivelul apei şi capătul superior al găleţii, apa nu va da pe-afară.

Şi viaţa este similară cu acest exemplu, în acest context. Dacă îţi „umpli” capacitatea vieţii, apoi chiar şi o problemă mică ar putea să devină o sursă de stres care să te afecteze.

Cum găsim sau cum ne creem propriile graniţe?

1. Măreşte-ţi capacitatea

2. Redu din randament

Mărind capacitatea este ca şi cum ai avea o găleată mai mare, în timp ce dacă reduci din randamentul pe care îl ai este ca şi cum ai pune mai puţină apă în găleată. Evident, poţi crea graniţe folosind doar unul din cei doi paşi, dar ar fi recomandat să îi foloseşti împreună.

Să le luăm pe rând:

1. Mareşte-ţi capacitatea

A-ţi mări capacitatea înseamnă să intensifici abilităţile tale de a trata responsabilităţile. Iată câteva căi prin care poţi mări capacitatea:

  • Exersează.

Dacă exersezi poţi mări capacitatea ta fizică, care îţi permite să efectuezi sarcini cu concentrare și intensitate. Poţi obţine mai mult în timp mai mic.

  • Ia-ţi un „moment de linişte”.

Când spun „moment de linişte”, mă refer la linişte spirituală, o rutină psihică. Momentul de linişte poate fi atins prin rugăciune, prin citirea de cărţi spirituale, yoga, meditaţie sau orice funcţionează pentru tine.

Aceasta îţi întăreşte puterea de a-ţi atinge obiectivele care apoi se transformă într-o creştere de motivare să munceşti mai bine şi mai mult.

  • „Hrăniţi-vă” propriile relaţii.

Sprijinul altor oameni este esenţial pentru productivitatea ta. Nu numai că îţi poate ridica moralul, dar te poate ajuta să cunoşti persoanele potrivite pentru problemele tale. Deci, fă-ţi timp pentru a-ţi hrăni relaţiile, mai ales cu cei dragi. Ieşi în oraş la un suc, mergi la teatru, în parc sau oriunde vă face plăcere.

  • Învaţă lucruri noi.

Viaţa este un proces de învăţare, aşa că nu te opri din a învăţa să faci lucruri noi. Citeşte, mergi la cursuri, învaţă de pe site-uri de specialitate să faci ceva diferit sau documentează-te de noile tendinţe din domeniul tău. Rezultatul acestei învăţări poate fi că poţi face lucrurile mai bine şi mai repede ca înainte, fiind astfel mai eficient.

Sugestia mea este de a incorpora exerciţiile şi momentul de linişte în rutina ta de dimineaţă. În acest fel, vei fi mai bine pregătit să începi ziua cu brio.

2. Redu din randamentul tău

A reduce din randamentul tău înseamnă să reduci din povara responsabilităţilor tale. Dacă eşti stresat şi vrei să-ţi trasezi rapid graniţa, aceasta este metoda pe care trebuie să mergi. De ce? Pentru că este mai uşor să-ţi reduci din sarcini şi din randament decât să-ţi creşti capacitatea de muncă.

Iată câteva căi prin care poţi reduce randamentul:

  • Elimină.

Acesta este modul cel mai sigur să reduci din randament. Pentru aceasta, uită-te pe responsabilităţile tale şi găseşte pe cele pe care le poţi elimina. De exemplu, ai putea să renunţi din câteva asociaţii, comisii sau să-ţi limitezi participarea în activităţi neprofitabile.

Găseşte activităţile care îţi oferă cea mai mare satisfacţie şi renunţă la cele care nu-şi au rostul.

  • Deleagă pe altcineva.

Pentru lucrurile pe care nu le poţi elimina, încearcă să găseşti un delegat cât repede posibil. Dacă cineva poate să facă măcar 70 la sută din ceea ce faci tu, este o idee bună să-i delegi responsabilităţile tale.

În multe cazuri, alţii pot să facă treaba mai bine şi mai repede, deoarece sunt specializaţi în acest lucru.

  • Organizează-te.

Lucrurile ce nu pot fi eliminate sau delegate, trebuie să le organizezi. Crează un sistem prin care să obţii uşor ceea ce vrei când ai nevoie.

Pentru a evita stresul, trăind la graniţă este cheia. Nu-ti umple capacitatea vieţii la maximum; dă-ţi puţin spaţiu sau timp liber. Trebuie să duci o viaţă echilibrată şi fără stres.

Acestea sunt sfaturile mele care sper să te ajute să scapi de stres. Dacă ai vreo altă metodă, ai încercat alte metode care au mers sau care au eşuat în a elimina stresul din viaţa ta, le aştept la rubrica de comentarii.

No Responses

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *